Ieri vorbeam cu prietena mea, de profesie hair-stylist. Ii spuneam ca eu urasc sa stau sa imi aranjez parul pentru ca simt ca pierd timpul inutil. Oricate ore as sta in fata oglinzii, eu oricum nu pot sa imi fac buclele mult visate, sau oricum nu pot sa imi fac parul sa ma asculte. Si ea mi-a spus: “Poate daca ai stii cum, ai ajunge sa iubesti acest lucru.”
Asta m-a cam pus pe ganduri. Avea dreptate. Nu e ca si cum nu imi place sa arat tot timpul bine. Nu e ca si cum nu imi place sa am coafuri de invidiat si sa ma simt bine in pielea mea. Si pe firul asta al gandirii, am inceput sa ma gandesc si la alte aspecte ale vietii mele care nu imi plac. Oare nu imi plac, desi stiu cum se fac?
De exemplu, pana sa imi cumpar masina aveam deja un verdict: nu imi place sa conduc. Acum am masina si nu mai pot sa plec nicaieri fara ea. Ba mai mult, cand sunt stresata, ma urc la volan si plec la plimbare. Imediat ma simt mai bine. Incep sa uit de stres si sa ma linistesc. Fiind la volanul masinii trebuie sa ma concetrez la altceva, sa fiu atenta la drum, nu la problemele care ma macina Si imi place acest lucru. Drept pentru care a ajuns sa imi placa sa conduc pentru ca am exersat, am experienta si stiu sa conduc. Atunci cand nu stiam, nu imi placea.
Un argument care poate sa imi intareasca ipoteza face referire la modul in care catalogam persoanele. Imi place o persoana pentru ca e deschisa, vorbeste cu mine, zambeste, ma ajuta si tot asa. Dar nu imi place o persoana cand nu ma saluta, nu imi zambeste, nu vorbeste cu mine sau nu ma ajuta. Stiu deja ca nu imi place, chiar daca nu am ascultat si partea de poveste a celeilalte persoane. Poate nu ma saluta pentru ca nu m-a vazut, poate ca nu imi zambeste pentru ca a avut o zi rea si e trista, poate nu vorbeste cu mine pentru ca ma vede mai necomunicativ si poate nu ma ajuta pentu ca nu i-am cerut ajutorul. Cert e ca noi, oamenii, suntem egocentristi si etichetam fara sa avem neaparata nevoie de argumente. Astfel ca, atunci cand nu cunosc o persoana, cel mai usor e sa spun ca nu imi place.
Mie nu imi place sa merg la mare sau la piscina. De ce? Pentru ca nu stiu sa innot. Poate ca daca as sti, as merge mai cu drag in acele locuri unde majoritatea merg sa se simta bine.
Exemplele pot continua. Dar, pentru ca suntem fiinte bi sau chiar poli-valente, exista si o alta parte a povestirii.
Este posibil sa nu imi placa ceva, tocmai pentru ca am incercat. Acel lucru fie nu ma face sa ma simt bine, ma dezavantajeaza sau ma raneste.
Un exemplu din aceasta categorie poate sa fie atunci incaltam o pereche de papuci care ne ranesc. Ajungem sa uram acea pereche de papuci pentru ca stim ca ne face rau.
Pe aceeasi idee merg si cu preferintele in cazul hainelor. Nu imi place bluza aia pentru ca imi scoate in evidenta o parte a corpului pe care vreau sa o ascund. Deci stiu ca nu imi sta bine, asadar nu imi place.
Poate aceste argumente sunt doar valabile pentru mine. Am citit pe ici pe colo fragmente din carti de psihologie in care am descoperit ca unii oameni se tem de necunoscut, iar altii mai aventurosi chiar savureaza misterul. Eu fac parte din categoria celor care se tem de necunoscut. Il cuprind cu mare drag pe “nu imi place” in brate, atunci cand de fapt cel vinovat este “nu stiu”. Important este ca acum imi dau seama de acest lucru. Stiti cum se spune: “primul pas spre vindecare este sa recunosti ca ai o problema”.
Evident, nu suntem perfecti. Dar ca sa ajungem la cea mai buna varianta a noastra trebuie sa ne autocunoastem. Autocunoscandu-ne, ne putem da seama unde avem lipsuri si unde suntem buni. Daca fiecare dintre noi ar tinde spre cea mai buna varianta a lui, atunci, cu siguranta, lumea ar fi un loc mai bun. Va invit sa facem acest lucru. Pentru noi si pentru viitorul nostru!
Asta m-a cam pus pe ganduri. Avea dreptate. Nu e ca si cum nu imi place sa arat tot timpul bine. Nu e ca si cum nu imi place sa am coafuri de invidiat si sa ma simt bine in pielea mea. Si pe firul asta al gandirii, am inceput sa ma gandesc si la alte aspecte ale vietii mele care nu imi plac. Oare nu imi plac, desi stiu cum se fac?
De exemplu, pana sa imi cumpar masina aveam deja un verdict: nu imi place sa conduc. Acum am masina si nu mai pot sa plec nicaieri fara ea. Ba mai mult, cand sunt stresata, ma urc la volan si plec la plimbare. Imediat ma simt mai bine. Incep sa uit de stres si sa ma linistesc. Fiind la volanul masinii trebuie sa ma concetrez la altceva, sa fiu atenta la drum, nu la problemele care ma macina Si imi place acest lucru. Drept pentru care a ajuns sa imi placa sa conduc pentru ca am exersat, am experienta si stiu sa conduc. Atunci cand nu stiam, nu imi placea.
Un argument care poate sa imi intareasca ipoteza face referire la modul in care catalogam persoanele. Imi place o persoana pentru ca e deschisa, vorbeste cu mine, zambeste, ma ajuta si tot asa. Dar nu imi place o persoana cand nu ma saluta, nu imi zambeste, nu vorbeste cu mine sau nu ma ajuta. Stiu deja ca nu imi place, chiar daca nu am ascultat si partea de poveste a celeilalte persoane. Poate nu ma saluta pentru ca nu m-a vazut, poate ca nu imi zambeste pentru ca a avut o zi rea si e trista, poate nu vorbeste cu mine pentru ca ma vede mai necomunicativ si poate nu ma ajuta pentu ca nu i-am cerut ajutorul. Cert e ca noi, oamenii, suntem egocentristi si etichetam fara sa avem neaparata nevoie de argumente. Astfel ca, atunci cand nu cunosc o persoana, cel mai usor e sa spun ca nu imi place.
Mie nu imi place sa merg la mare sau la piscina. De ce? Pentru ca nu stiu sa innot. Poate ca daca as sti, as merge mai cu drag in acele locuri unde majoritatea merg sa se simta bine.
Exemplele pot continua. Dar, pentru ca suntem fiinte bi sau chiar poli-valente, exista si o alta parte a povestirii.
Este posibil sa nu imi placa ceva, tocmai pentru ca am incercat. Acel lucru fie nu ma face sa ma simt bine, ma dezavantajeaza sau ma raneste.
Un exemplu din aceasta categorie poate sa fie atunci incaltam o pereche de papuci care ne ranesc. Ajungem sa uram acea pereche de papuci pentru ca stim ca ne face rau.
Pe aceeasi idee merg si cu preferintele in cazul hainelor. Nu imi place bluza aia pentru ca imi scoate in evidenta o parte a corpului pe care vreau sa o ascund. Deci stiu ca nu imi sta bine, asadar nu imi place.
Poate aceste argumente sunt doar valabile pentru mine. Am citit pe ici pe colo fragmente din carti de psihologie in care am descoperit ca unii oameni se tem de necunoscut, iar altii mai aventurosi chiar savureaza misterul. Eu fac parte din categoria celor care se tem de necunoscut. Il cuprind cu mare drag pe “nu imi place” in brate, atunci cand de fapt cel vinovat este “nu stiu”. Important este ca acum imi dau seama de acest lucru. Stiti cum se spune: “primul pas spre vindecare este sa recunosti ca ai o problema”.
Evident, nu suntem perfecti. Dar ca sa ajungem la cea mai buna varianta a noastra trebuie sa ne autocunoastem. Autocunoscandu-ne, ne putem da seama unde avem lipsuri si unde suntem buni. Daca fiecare dintre noi ar tinde spre cea mai buna varianta a lui, atunci, cu siguranta, lumea ar fi un loc mai bun. Va invit sa facem acest lucru. Pentru noi si pentru viitorul nostru!