Copiii sunt atat de dragalasi, mai ales la varsta cand incep sa mearga si sa stalceasca cuvintele. Insa, desi nu am avut niciodata copii, presupun ca exista si momente cand iti vine sa ii bati. Spun acest lucru din experienta, pentru ca pe perioada liceului am avut grija de doua fetite; in plus, cunosc cateva cazuri...
Voi ilustra in randurile ce urmeaza unul dintre ele. Sotul meu avea in jur de sase ani si jucaria lui preferata era un catelus, care functiona pe baza de baterii: latra, dadea din coada si mergea. Intr-o seara, parintii lui aveau treaba in bucatarie, asa ca el era impreuna cu sora lui in camera (ea este mai mica cu trei ani decat el); ei se jucau, si bineinteles ca nu lipsea catelul, jucaria lor preferata. Din pacate insa, bateriile ii erau aproape terminate, asa ca latra si mergea in reluare...
Le-a venit o idee! „Ce-ar fi sa il bagam in priza? Sa vezi cat de tare o sa latre, de o sa auda toti!“ Si asta au si facut. Au scos firele din catel si le-au bagat in priza. Este adevarat ca au auzit toti, dar nu latratul cainelui, ci o bubuitura, dupa care intuneric, pentru ca s-a luat curentul.
Imi imaginez prin ce sperietura au trecut parintii lui. Trebuie sa fie destul de greu sa ai copii, mai ales baieti neastamparati cu idei nastrusnice…