Bucurestiul turistic

Informatii generale

Capitala Romaniei este situata in Campia Romana, in subunitatea numita Campia Vlasiei, pe raul Dambovita. Cel mai populat oras din Romania (aproximativ 2 milioane de locuitori), este plasat pe locul 6 in Uniunea Europeana (dupa numarul de locuitori), si este cel mai important centru industrial, comercial , centru universitar, politic, etc al tarii. In acelasi timp, Bucurestiul este si oras-resedinta de judet, si este impartit pe 6 sectoare.

Bucurestiul este asezat pe o salba de lacuri ce se intind de-a lungul raului Colentina – lacurile Herastrau, Floreasca, Tei sau Colentina. In centrul orasului, in parcul Cismigiu exista un lac, fosta balta in vechiul oras medieval.

Clima este temperat continentala cu influente mediteraneene - iernile sunt blande si verile caniculare.

Cand vizitam Bucurestiul?

Orasul cel mai mare, cel mai complex al Romaniei, este centru comercial, politic, industrial, economic, comercial, de afaceri, cultural, universitar, astfel incat il putem vizita oricand. Totusi, primavara, prin luna mari, Bucurestiul este inflorit, parcurile sunt „imbracate” intr-un verde tare, si emana prospetime. Strazile din Centrul Vechi, parcurile sunt perfecte pentru o promenada in razele binefacatoare ale soarelui.

Unde ne cazam?

Cele mai multe locuri de cazare le gasiti la hotelurile din Bucuresti dar exista si numeroase pensiuni sau apartamente in regim hotelier cu preturi care variaza in functie de amplasare si de facilitatile oferite. Transportul public (metroul, autobuzele, tramvaiele) sunt eficiente, astfel incat puteti alege un spatiu de cazare intr-o zona linistita, mai indepartata de centru, unde – cel mai probabil – veti gasi un pret mai bun.

Ce vizitam?

Lacasul de cult „Curtea Veche” este construit in a doua jumatate a secolului al XVI-lea, una din ctitoriile domnului Mircea Ciobanu, si ramane pana astazi cel mai vechi lacas de cult din oras pastrat in forma sa initiala. Manastirea Antim (1713-1715) este unul din monumentele reprezentative ale stilului brancovenesc. Ctitorie a mitropolitului Antim Ivireanu, este un adevarat giuvaier al arhitecturii romane, deoarece reuneste elemente ale perioadei clasice a stilului – ornamente bogate ce reprezinta motive florale, un pridvor monumental purtat de coloane, si un fronton semicircular, marca a influentei barocului italian. Tot din vremea lui Constantin Brancoveanu dateaza si viitoarea Cale a Victoriei. Strada a fost numita initial Podul Mogosoaiei pentru ca facea legatura intre Palatul Mogosoaia si resedinta domneasca de la poalele dealului Mitropoliei.

In secolele XVIII si XIX, Bucurestiul cunoaste o mare inflorire datorita influentelor Parisului si Scolii Franceze de Arhitectura. Palatul Stirbey este construit in anul 1835 in stil neoclasicist de catre arhitectul francez Michel Sanjouand. In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, orasul capata un caracter reprezentativ prin formarea unui centru circular. Imaginea orasului se schimba radical, dupa modelul marilor orase din vest - trasarea magistralelor largi, ridicarea de edificii monumentale pentru institutiile de administratie si cultura si amenajarea parcurilor reprezinta momentul unui important avant economic, cultural, politic, etc.

Palatul Elisabeta a fost proiectat de catre arhitectul Duiliu Marcu in anul 1930, si construit in anul 1936 pentru Regina Elisabeta a Greciei, Principesa a Romaniei (prima fiica a Regelui Ferdinand I al Romaniei si a Reginei Maria a Romaniei). Palatul este o combinatie de stil maur si brancovenesc, si nu a fost locuit prea mult de catre fosta regina a Greciei. Dupa Bombardarea Palatului Regal (24 august 1944), Regele Mihai I a mutat temporar curtea aici. Intr-unul dintre saloanele de la etaj, Regele Mihai a fost fortat sa abdice in anul 1947, la 30 decembrie.

Ateneul Roman este o frumoasa cladire din Bucuresti situata pe Calea Victoriei. Sala de concerte si sediu al filarmonicii George Enescu, a fost ridicat in Gradina Episcopiei. O parte din fonduri au fost adunate prin subscriptie publica, la arhicunoscutul indemn „Dati un leu pentru Ateneu”. Fatada este un peristil sub care se afla cinci medalioane in mozaic care ii reprezinta pe cinci mari domnitori ai tarii: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, Carol I al Romaniei, Vasile Lupu si Matei Basarab. Cele 6 coloane au 12 metri inaltime si sunt identice cu cele ale Erechteionului din Atena.

Muzeul taranului roman este unul din cele mai diversificate muzee ce apartin familiei europene a Muzeelor de Arte si Traditii Populare. Acesta functioneaza intr-o cladire declarata monument istoric, al carei stil arhitectonic este stilul neoromanesc. Aici sunt expuse colectii de ceramica, port popular, tesaturi pentru interior, lemn, mobila, scoarte, etc.

Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa” a luat fiinta la sfarsitul anului 1834 la initiativa fratelui domnitorului Alexandru Ghica, Marele Ban Mihalache Ghica. Fiind una din cele mai vechi institutii de cercetare a biodiversitatii, si de educare si culturalizare a publicului, il putem considera unul din cele mai importante muzee din lume. Din tezaurul lui fac parte colectii importante de monede grecesti, romane si bizantine, minerale, fosile, moluste, pesti, pasari, mamifere, dar si opere de arta (dintre care cateva au fost donate de Mhialache Ghica).

Unde ne distram?

Orasul este foarte mare, si este intesat cu discoteci cunoscute nu numai in tara, ci si peste hotare. Petreceti o noapte incendiara in Bamboo, Fratelli, Blue Night, Club Maxx, Chat Noir, Waldo s Pub, Eva, Excess, Black Pub, Kulturhaus. Savurati apoi o cafea impreuna cu prietenii la unul din cochetele localuri din Centrul Vechi – Fredo, Arcade, Rembrandt, Klein, sau chiar la Cafeneaua Egipteana Valea Reglilor. Restaurantele din Bucuresti sunt cunoscute pentru seriozitatea serviciilor si pentru gustul extraordinar al mancarurilor traditionale, dar si al celor importate, ca pizza, spaghetti, calamar, etc.

Agrement

Bucurestiul este unul din cele mai frumoase locatii de promenada – aleile din Parcul Cismigiu, Parcul Tineretului sau din Parcul Herastra sunt adevarate oaze de liniste intr-un oras aglomerat. Puteti face si o plimbare cu hidrobicicleta sau cu barca. Centrul Vechi este, de asememenea, un loc perfect pentru plimbari. Strazile sunt mici, cu dale de piatra, iar cafelenele si restaurantele cu mesele afara dau un aer parizian imprejurimilor.

Bucurestiul este fara doar si poate, mai mult decat un oras modern. Aici sunt gasim vestigii cu o vechime de peste 700 de ani, care merita vizitate in primul rand pentru imbogatirea culturii generale, si apoi pentru recreere. Orasul este un conglomerat de stiluri, o atractie pentru toate varstele – este vestit atat pentru viata de noapte, pentru centrele comerciale, cat si pentru tezaurul si incarcatura istorica pe care le poarta.

Acum însă o fac şi săracii.

Nu mica fantasmă ecologică e, în fond, noua religie de astăzi, ci, global, economia. Economia a trecut de la statutul de ştiinţă la cel de religie. Se aşteaptă de la ea toate soluţiile, şi ea se precipită să le dea. La patruzeci de ani o dată te aruncă într-o criză profundă; cei chemaţi să o rezolve sunt tot preoţii ei. Se prezintă, ca orice religie, drept soluţie universală la toate problemele; de câte ori apare un contencios, în politică, societate, cultură etc., eşti trimis la eficacitatea pieţei. Toate problemele lumii sunt văzute sub raporturi de piaţă, financiare, de cerere şi ofertă – până şi iluziile, până şi sexul. O sminteală care atinge toate viziunile politice, de dreapta sau de stânga; sunt douăzeci de ani de când ‘oamenii politici’ fac, intimidaţi, doi paşi înapoi şi-i lasă loc economistului. După căderea comunismului şi promisiunea unei îmbogăţiri generale în Est ca şi în Vest, a ‘creşterii’ economice obsesive, nu avem azi decât un surplus de inegalitate (sexuală y compris). Lucrurile evident nu merg; totuşi piaţa e singurul totem la care societăţile noastre se închină. Nemiloasă cu cei slabi, tolerantă cu cei puternici, grijulie să nu aplice regulile pieţei pentru ea însăşi, e aspră cu ceilalţi în timp ce pentru agenţii ei distribuiţi în castă patronală are mereu o plasă de siguranţă. Evident, bogaţii au dispreţuit întotdeauna, aristocratic, munca. Acum însă o fac şi săracii. Fenomen cu adevărat nou: oamenii au început să nu mai creadă în valoarea lucrului pe care-l fac. Vor cât mai puţine ore de lucru şi cât mai multe de loisir şi vacanţe; nu visează decât un bilet de loterie care să-i scape pentru totdeauna de raportul ăsta. În mod evident s-au îndepărtat, psihologic, de universul muncii, pentru care nu mai păstrează nici un ataşament sau liant intim, în care nu mai reuşesc să proiecteze un sens. Confundarea economiei cu providenţa trebuie să aibă ceva de spus în privinţa asta.
       …Adevărul e că sunt pierduţi. Bogaţi, săraci, nu se mai identifică foarte bine cu lumea în care trăiesc, refuză să-i perceapă jaloanele, obiectivele ori măcar starea de lucruri. E din ce în ce mai dificil să pricepi unde suntem. ‘Economismul’ – cum l-a numit Bruckner – a ocupat, liber, scena, după prăbuşirea ideologiei şi a sferei politicului (spulberate odată cu Zidul). Poate că e prea târziu să nu mai gândeşti totul în termeni de piaţă, finanţe şi ofertă, să cobori economia din sacral, să o repui la locul ei modest. E probabil târziu. Nu ştiu. Ajunge totuşi să observi – îmbătându-te în prealabil: e necesar – că tot ce avem mai puternic în noi, mai intim, nu este de ordinul pieţei şi al mărfii, nu se poate preţui şi tranzacţiona. Acel mic număr de bunuri – intimitate, pasiune, credinţă, emoţie etc. – care nu sunt bunuri contabile, reuşesc să se distrugă imediat ce se gândesc ca atare. Lucrurile cele mai importante sunt şi acum cele la care nu se poate ataşa un preţ. Contradicţie flagrantă, reducând simplu lucrurile. (Greenspan în faţa comisiei senatoriale: ‘Îmi abjur credinţa; credeam într-o conştiinţă a pieţei, care reglează raporturile umane: m-am înşelat’.)
       Dar suntem la sfârşitul dorinţei revoluţionare. În sinea noastră nu mai credem că putem răsturna ordinea existentă. Nu cred să existe, sufleteşte, emasculare mai cumplită pentru o societate, pentru un ins. Să ştii că nu mai poţi să schimbi, că asta-i tot ce vei avea în faţă, cu vagi îmbunătăţiri, până la sfârşitul timpurilor!…
       Nu: mai rămân totuşi promisiunile de schimbare, sau de catastrofă, ale ştiinţei, pe care le va respecta în cele din urmă. Convingerea mea e că asistăm deja la ieşire. Suntem în pragul a ceva de negândit, şi probabil vom avea destul curaj să coborâm braţele pe lângă corp, ca să primim lovitura în plin.