Verdele din mâncare nu este „verdele de Paris” ci verdele din grădina bunicii mele: este pătrunjelul, mărarul, spanacul şi leuşteanul din pământul strămoşesc. Cele mai bune ciorbe conţin verdele din grădină.
Leuşteanul este prima mea alegere într-o ciorbă iar mărarul şi pătrunjelul prima alegere într-o tocăniţă. Mărarul şi pătrunjelul stimulează digestia iar mărarul previne balonarea. Leuşteanul pe lângă beneficiile menţionate anterior ajută la prevenirea răcelii. O altă sursă de sănătate este cea din salate unde spanacul îşi are un rol important prin conţinutul mare de vitamine şi minerale. Primăvara este un real ajutor în anemia fizică.
Verdele reprezintă culoarea naturii iar faptul că o includem în alimentaţie e ca şi cum am include natura în viaţa noastră. Practim trăim în culori şi este bine ca ele să reprezinte renaşterea nu doar prin ceea ce ne înconjoară cât şi prin noi.
De ce este indicata alegerea unui filtru de apa?
Un filtru de apa, are rolul de a indeparta impuritatile din apa, cu ajutorul unei bariere fizice fine, printr-un proces chimic, sau bioloogic. Istoria filtrelor de apa, dateaza inca din perioada Egiptului Antic, insa odata cu trecerea timpului acestea au evoluat semnificativ, incat in ziua de azi, reprezinta cea mai sigura metoda de filtrare a apei.
Cum alegem cel mai potrivit filtru de apa:
Pentru majoritatea oamenilor, alegerea unui filtru de apa, reprezinta o alegere delicata, pe piata existand un numar relativ mare de firme ce isi ofera serviciile in acest domeniu. Inainte de a alege un filtru de apa, este absolut esential sa stim ce fel de apa dorim, astfel unii cercetatori sustin ca: “ exista apa potrivita pentru fiecare anotimp, apa potrivita pentru fiecare persoana, pentru tipul de alimentatie, pentru zona geografica “, etc. Filtru de apa cu carbune activ, este reprezentativ datorita puterii mari de absortie a susbstantelor de pe suprafata de actiune. Spre deosebire de filtrul de apa osmoza inversa, acest filtru pe baza de carbuni activi, este extrem de eficeint, in domeniul tratarii apei pentru consumul propriu. Filtrele de apa bazate pe lampi ultravioelete, datorita razelor ultraviolete se blocheaza reproducerea ADN-ului si astfel si distruge orice forma de viata. Apa ce trece prin acest filtru, este trimisa intr-un compartiment special unde este iradiata cu o cantitae suficienta de raze ultraviolete. Actiunea razelor ultraviolete a fopst descoperita la sfarsitul secolului 19, nu este vizibila ochiului uman si este impartita in 4 categorii. De precizat, este faptul ca in ultima perioada, interesul pentru filtrele de apa bazate pe lampi ultraviolete a crescut foarte mult si astfel s-au redus si costurile de achizitionare. Rasini cu schimb ionic si medii filtrante, acest filtru de apa se foloseste de regula pentru dedurizarea apei si tratarea apei potabile. Acest filtru de apa, elimina practic calcarul din apa, iar avantajele utilizarii lui sunt: durata de viata relativ mare, se poate utiliza la diferite temperaturi, intretinerea simpla si nu trebuie regenerat. Nanofiltrarea, reprezinta o alternativa demna de luat in seama, la osmoza inversa. Cu toate ca fac parte din aceeasi categorie, acesta are o capacitate mai redusa de filtrare, in comparatie cu osmoza inversa. Filtrele bazate pe actiune mecanica, acestea elimina cu succes particulele aflate in apa, iar in comparatie cu celelalte acestea sunt mai putin utilizate.
Osmoza inversa – avantaje si dezavantaje:
Termenul de osmoza inversa inseamna: trecerea apei intr-un sens, printr-o membrana fina semi-permeabila, iar pe urma in sens invers, astfel fiind filtrate contaminatiile. Osmoza inversa este unul dintre cele mai bune filtre, utilizate pentru indepartarea impuritatilor din apa. Osmoza inversa, este recomandata cu precadere pentru scopuri industriale, sau comerciale. Osmoza inversa este considerat un filtru de apa mult prea eficient in ceea ce priveste apa potabila. Se stie ca apa potabila contine calciu, magneziu si potasiu, astfel daca se utilizeaza osmoza inversa, odata cu eliminarea impuritatiilor din apa, se vor elimina si aceste minerale deosebit de esentiale pentru corpul uman. Echipamentul de osmoza inversa este cel mai cunoscut sistem de filtrare, renumit pentru capacitatiile lui de purificare a apei.

Subscribe to:
Posts (Atom)