Pe muchia noptii

De cele mai multe ori momentele de relaxare si cele in care cautam raspunsuri ne gasesc pe muchia noptii. Atunci, inveliti intr-o lenjerie de pat moale simtim cum pleoapele ne sunt inundate de siguranta si cum seninatatea isi face loc pe fruntea incretita de ziua precedenta.

Ascunsi sub marturia umbrelor, prindem curaj sa ne recunoastem pe noi si sa recunoastem ca tot ceea ce e in jurul nostru are puterea de a vibra pentru noi. Desi fiecare viata este un infinit, in camera adormita rasufla obosita o intreaga lume de intrebari. Pe muchia noptii ne ascundem in anonimat. In tot ceea ce am facut si ceea ce urmeaza sa facem pluteste aerul melancoliei trecerii timpului ce pare infasurat in aceeasi lenjerie de pat cu fiinta noastra.

Nimeni nu a venit in aceasta lume purtand dupa el instructiuni de folosire. Ar fi minunat sa stim cum sa trecem peste incercari, peste o serie de racorduri puse la dispozitie prin discernamantul noptii si a zilei. Dualitatea vremii este si dualitatea oamenilor. Exista in toate un alb si negru, un rau si bine, un cald si rece, o iarna si o vara, doua fete ale aceleiasi monede reflectand lucruri diferite. O lenjerie de pat este cea care suporta sub poalele noptii inclestarile si dualitatile noastre.

Intr-o lume fantastica se aduna laolalta temeri, bucurii, intrebari si raspunsuri. Copiii se nasc si se joaca fara teama. Pe parcurs nu este vina lor ca frica ii transforma in adulti care ajung sa mediteze tot pe muchia noptii la copilaria lor ancestrala si trecuta. Vocea interioara este intelesul firii umane si cea care ghideaza omul sa se ascunda de himere si sa se apere de viituri. In isteria unei crize economice si a unei crize de identitate, nu mai conteaza in ce limite te incadrezi atata vreme cat ele iti mentin echilibrul sufletesc si sunt trasate pe valorile fundamentale umane.

Cat de ordonat e sifonierul tau?

Mie imi place sa-mi tin ordine in dulap. Insa nu intotdeauna ma si tine.cand ma apuca harnicia, imi iau fiecare hanuita si o aranjez la dunga, cele care trebuie puse pe umeras le pun pe umeras. La final, dupa o munca epuizanta :D, sunt tare mandra de lucrarea mea. Dar... dar cam uit repede ca eu mi-am aranjat dulapul si de fiecare data cand ma grabesc si trebuie sa-mi iau o haine fix ultima de pe raft, le deranjez toate. Si bineinteles ca a doua oara nu mai gasesc nimic. Daca fustele sunt la fuste, maine gasesc printre ele si pantaloni.

La fel e si cu pantofii, ii aranjez cat de des pot, dar nu tine, in saracia ei de treaba, la mine nu tine mult aranjatul asta. Singurele haine care raman totusi aranjate sunt cele de pe umeras. Ca pe alea le port doar la ocazii speciale, nu de altceva. Uneori mi-e ciuda pe al meu, fiindca sifonierul lui e mereu la dunga, stie fiecare tricou, pantalon, pulover unde sa il gaseasca. Eu, pace. Imi intorc dulapul pe dos, a doua zi le aranjez din nou, si dupa o saptamana o iau de la capat.
Macar am atata ambitie sa ii tin fii-mi dulapul in ordine. Desi uneori si acolo le mai sucesc si le mai amestec. Ca daca ma trezesc dimineata sa ii caut haine, pe jumatat somnoroasa, nu mai stau sa le aranjez exact asa cum erau.